Mircea FLONTA

Personalitate de mare sobrietate si probitate stiintifica, la care se adauga o mare modestie si sinceritate a confesiunii, Mircea Flonta s-a dedicat, cu toata fervoarea unui spirit ales, acelui sector al filosofiei care s-ar putea numi "infrastructura filosofica a cunoasterii stiintifice a naturii". El îsi propune sa arate ca o discutie rationala - o discutieîn care comunicarea este deplina si pot fi produse rationamente demonstrative, precum si fapte constrangatoare pentru toti cercetatorii de buna credinta - este posibila numai în cadre general acceptate, adica atata timp cat participantii adopta drept neproblematice supozitii în mare parte tacite, privitoare la conditiile de baza ale descrierii si aplicatiei stiintifice. Intre acei contemporani pe care asemenea supozitii nu-i apropie ci îi despart, o comunicare satisfacatoare si, prin urmare, o discutie cu argumente, nu mai sunt posibile. O concluzie ce nu conduce, totusi, la contestarea unor valori cum sunt rationalitatea si obiectivitatea stiintifica, dar nuanteaza în mod semnificativ întelegerea lor, precizand conditiile si limitele în care ele raman legitime.

In dialogul cu Horia – Roman Patapievici, Mircea Flonta evoca, cu modestie si rafinament intelectual, reperele esentiale ale drumului sinuos al formarii sale intelectuale, într-o etapa istorica nu tocmai propice cultivarii spiritului academic în filosofia romaneasca. Un drum la capatul caruia sa poata spune ca a reusit sa ajunga "sa se simta acasa într--o forma de viata filosofica, sa se miste relativ liber si independent dar, mai ales, sa-i poata ajuta si pe altii sa se orienteze".