"Mihai Stanescu a scris, in ultimii ani, istoria comica a unei tragedii. A reusit sa pastreze firescul rasului intr-o lume smintita si sa
supravietuiasca senin in plin dezastru. Ne-a ajutat pe toti sa supravietuim. A fost prilejul unei permanente si salutare subversiuni.
In
expozitiile sale am invatat sa suradem complice necunoscutului de-alaturi, sa ne solidarizam in jurul unei aluzii la revolta, sa ne pastram sanatatea launtrica in ciuda indigentelor de tot felul la care eram constransi. Glumele sale devenisera folclor, prezenta sa - o garantie de (oricat de
precara) normalitate.
Mihai Stanescu nu e totusi, un artist al satirei de circumstanta. E, in desenele sale, un demon al actualitatii perpetue, un demon care ne va face sa radem, indiferent de conjuncturi si pe care conjuncturile, indiferent
de culoarea lor politica, vor fi inclinate sa-l interzica."
Andrei Plesu