Ştefan Călţia
Călţia se întreabă ce s-a întîmplat cu ţăranul român, dacă el mai există. Cum a fost posibilă distrugerea acestei pături sociale aflată la baza societăţii româneşti interbelice? Dezrădăcinarea din mediul său natural şi transmutarea într-un mediu citadin construit forţat a avut efecte catastrofice asupra mentalului nostru colectiv.Simulacru de civilitate a produs mutaţii de conştinţă ale căror efecte ne traumatizează în viaţa noastră de zi cu zi. Comunismul a făcut ca ţăranul rămas în satul său să-şi urască pămîntul, animalul, tot ceea ce ţinea de însăşi condiţia sa de existenţă. El a învăţat să disimuleze permanent ceea ce gîndeşte, a adoptat un comportament generat de dublul limbaj, de minciuna practicată ca formă de supravieţuire. S-a distanţat prin ură de ceea ce îi era mai drag altădată pămîntul, plantele, animalele. A renunţat la lupta cu viaţa şi cu răul din lume. Chiar dacă şi-a reluat comportamnetul religios credinţa este o formă ce ţine uneori mai mult de formal, de ritual şi de rutină. Ţăranii de azi numai cunosc plantele, semnele mediului natural care le era propriu altă dată. Dezorientat şi pierdut faţă de sine ţăranul de azi trăieşte orbeşte fără conştiinţa de sine, cu o inadecvată locuire în lume. De aceea nu are o poziţie reală faţă de ceea ce se întîmplă în jurul său devenind masă de manevră pentru oricine practică demagogia de orice gen. În fapt ţăranul român a dispărut. El a fost înlocuit de un individ care acceptă orice şi oricînd imitînd tot ce este la modă fără acel simţ al decenţei care îl ferea în trecut de kitch şi de reaua credinţă. Să fie o nouă ipostază a omului recent?
Ştefan Călţia
Lucrările lui Ştefan Călţia conceptualizează idei prin picturalitate. Personajele tablourilor sale se regăsesc mereu între uimire şi revelaţie, aflate la graniţa dintre modernism şi postmodernism. Cu toate acestea Călţia este adeptul tradiţiei în sensul redescoperii filonului care ţine de rădăcini, de coerenţa dată de bunul gust, de decenţa simplităţii, de armonia cu sinele.
