MĂRIUCA MIHĂILESCU

V-aş spune, mai degrabă, că mi–a trebuit multă vreme să înţeleg de ce nu sunt prima la catalog şi pe ce criterii erau aleşi comandanţii de detaşament. A urmat un liceu cu petreceri şi teze la care am copiat din când în când. Am  avut tot felul de joburi în facultate: de la operator sondaje sau agent de publicitate, până la faptul că am vândut tablouri (pictate de mine) pe net.

Îmi plac foarte tare : Marile speranţe (l-am vazut de x ori), caramelul, Cesaria Evora şi floarea soarelui.

Nu mi-am dorit să devin aviator sau doctoriţă, întotdeauna am vrut să lucrez în televiziune.  Ce-i drept, la fiecare serbare sau miss din şcoală eram “responsabila” cu prezentarea. Poate de aceea cel mai frumos cadou pe care l-am primit vreodată a fost surpriza de la un ou de ciocolată: o cameră de luat vederi în miniatură.

M-am alăturat echipei TVR IAŞI în anul 2003. Am moderat până acum emisiuni de divertisment, am făcut ştiri culturale, interviuri şi reportaje.  Am întâlnit oameni pe care îi văzusem doar la televizor, am învăţat să ascult, am învăţat să tac şi am învăţat să fur meserie.

Cred cu tărie în lucrurile puse deoparte pentru fiecare dintre noi. Însă nu poţi face paşi înainte fără să pui suflet. Sunt foarte critică cu mine însămi. Dacă ştiu că un lucru nu a ieşit aşa cum trebuie, nu mă poate convinge nimeni de contrariu.

Primul reportaj pe care l-am făcut avea drept personaj principal o tânără de 19 ani  care trăia de 5 ani într-un scaun cu rotile. În ciuda problemelor sale, Gabriela continua să facă o facultate şi să ţină pasul cu cei din generaţia sa. Imediat dupa difuzarea reportajului, am primit la redacţie un telefon de la o tânără din Arad care suferea de aceeaşi boală şi care mi-a cerut ID–ul de messenger să poată vorbi. Sunt bune prietene de atunci. Am înţeles pentru prima dată câtă responsabilitate stă în spatele fiecărui material pe care îl faci.  Că pot schimba ceva, în viaţa mea şi a celorlalţi.